Ioan își privește degetul mare de la picior strivit de scaunul care a cazut pe el cu puțin ajutor de la Valeriu. Plânge, se vaită șii țipă cât îl țin plămânii. Valeriu încearcă să se apropie de rănit dar este respins cu urlete și mai ascuțite, ca doar este vinovat, nu-i așa? Maria însă, e acceptată, prin urmare își lasă libere instictele matene. Îl mângâie pe capușor pe Ioan și îi spune cu voce blandă:
- Ioan, bărbații nu plâng!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu