Lecția de engleză

-          Mami, știi cum se zice la acid in engleză, mă întreabă Ioan în timp ce își ia masa de seară.

-          Cum?

-          Aprigă!

Dacă întrebarea m-a luat prin surprindere, răspunsul m-a făcut să încep să caut uimită în jur indicii care m-ar putea lămuri ce gândea Ioan, de fapt. Am văzut că pe eticheta sticlei de apă minerală din fața lui, sub numele mărcii, scria aprigă. Ioan buchisise ce scria și cum apa era minerală, aprigă nu putea decât să se refere la acid. Cum el n-a mai auzit vreodată de aprigă, atunci trebuie că e într-o limba straină, și care alta decât cea pe care o învață el la grădiniță…?

Din maximele lui Matei

Berea îți curăță rinichii, dar te cam amețește.

Suptul degetului e ca fumatul, dar nu îți ia 15 minute din viață.

Nostalgii de bebeluș

Maria:
- Daca mă dezumflu ca balonul ăsta, mă fac bebe la loc?

Nedumerire

"...cu genele-i lucioase

ninge flori de nea frumoase

și-apoi le preschimbă-n raze

argintând cărări și case..." (Nichita Stănescu)

Iarna a sosit în sfarșit la București, dar atmosfera nu e deloc argintie deoarece traficul s-a dat peste cap creând tot felul de neajunsuri. În loc să ne bucurăm de albul din jur care acoperă pentru puțină vreme mizeria din oraș, ne dăm peste cap o zi de muncă. Ca să nu riscăm să stăm ore în șir în trafic am decis ca azi vom lucra de acasă așa că Ioan mă gasește dimineața la calculator aplecată asupra tastelor.

- Ce faci? Muncești?

- Da!

- Ca să faci bani?

- Da!

- Dar pe unde ies banii din calculatorul ăsta? își exprimă în sfârșit nedumerirea după ce a dat roată cu privirea pe la toate orificiile carcasei.

Familia Sâmburel

Avem nevoie de jucării? Probabil ca da. Ca să îi învățăm cu primele posesiuni și să-i educam să le pună la loc. Însă imaginația cu siguranță își dă drumul în absența lor sau cand se plictisesc să le mai dea atenție. Maria și Ioan au terminat de mâncat compotul de cireșe albe și au devenit mama Sâmburel și tata Sâmburel, iar sâmburii de la cireșe, puii. I-au spălat apoi i-au pus într-un săculeț la culcare pe pernă.

Boys don't cry în versiunea Mariei

Ioan își privește degetul mare de la picior strivit de scaunul care a cazut pe el cu puțin ajutor de la Valeriu. Plânge, se vaită șii țipă cât îl țin plămânii. Valeriu încearcă să se apropie de rănit dar este respins cu urlete și mai ascuțite, ca doar este vinovat, nu-i așa? Maria însă, e acceptată, prin urmare își lasă libere instictele matene. Îl mângâie pe capușor pe Ioan și îi spune cu voce blandă:

- Ioan, bărbații nu plâng!

Deducție logică

- De ce nu vine tata să repare curentul, odată? Ooof cât trebuie să mai stam pe întuneric, că vreau să mă joc? A urmat apoi ceea ce literatura de specialitate numește tantrum. Matușa caută cu înțelpciune să creeze o diversiune ca să îl calmeze pe Ioan până nu îi instigă și pe frațiori la rebeliune:

- Vino repede să vezi ce steluță frumoasă! Ioan se oprește și se cațără pe geam curios. Aprobă:

- Daaaa! Și încă una, și încă una! Uite încă una acolo!

- Ai vazut Ioan? Trebuie să ne bucurăm de fiecare lucru care ni se întâmplă, chiar dacă la început pare ceva rau, se poate transforma în ceva frumos. Dacă nu cădea curentul, mai stăteam noi doi acum să ne uităm pe geam la steluțe?

Ioan repetă rar ca și cum ar căuta să se convingă:

- Da! Da! Trebuie să ne bucurăm de fiecare lucru care ni se întamplă...dacă nu cădea lumina, nu vedeam steluțele frumoase... Și de bataie trebuie să ne bucurăm???